Probabil că toți am trecut cel puțin o dată pe Splai, spre târgul de maşini sau spre Autostrada Soarelui, şi sigur ne-am întrebat ce e dincolo de malul de pământ ce merge pe câțiva kilometri paralel cu cheiul. Până acum câțiva ani avea şi un gard, care ne avertiza clar că acolo este cineva stăpân. Nu era nimic care sa te facă suficient de curios să vezi ce ascunde acel val de pământ. Ştiam doar că Ceauşescu îşi dorea să facă acolo ceva măreț, dar nu mai apucase să termine, şi că undeva, pe partea cealaltă, Mănăstirea Văcăreşti căzuse pradă buldozerelor. De altfel, îmi mai este vie încă în memorie imaginea bilei gigantice ce dărâmă acestă clădire unică. Într-o zi am avut curiozitatea să mă opresc în mijlocul drumului şi să mă cocoț pe malul de pământ. Vă recomand să faceți acest lucru dimineața devreme, când tocmai a răsărit soarele. Bucureştiul încă oferă surprize greu de imaginat. Dacă aveţi şi o bărcuță uşoară, un caiac, pregătiți-vă pentru cea mai spectaculoasă aventură pe care o poate oferi Bucureştiul astăzi. După ce cobori la luciul de apă, lăsând în spate zgomotul traficului de Bucureşti, parcă ai trecut printr-o poartă a timpului, într-o altă dimensiune. Acest loc ireal era pe prima pagină a ziarelor cu investitorul australian ce concesionase un plămân de Bucureşti ca să facă ceva extraordinar şi memorabil. N-am mai auzit nimic despre acest vizionar investitor, şi nici despre miliardele promise ca investiție aici. Lăsată liberă, natura, cu mlaştina şi maidanul plin de stuf şi vietăți de toate felurile a înghițit mărețele planuri imobiliare. Sper să dispară acesta concesiune şi orasul să recupereze bucățica asta de decor, iar dezvoltatorii pe care îi va tolera să construiască, să probeze că au aparținut generatiei flower-power, sau cel puțin au auzit de ea. Make love not war pe o barcă fără motor.