«
»

Londra

Stadionul Naţional. Fotbalul sustenabil…

10.03.11 | 1 comentariu

Săptămâna trecută, ambasada britanică, cuprinsă de fiorul Olimpiadei 2012, a simţit nevoia să se explice public de ce, pe lângă miliardele investite, englezii au băgat din greu și “brain”. Şi ca să nu pară că doar se laudă, au stârnit un concurs de concept pentru un proiect de reabilitare urbană a fostului Parc 23 August. Sincer să fiu, nici nu mai ştiu cum se cheamă acum. Era o plăcere să “pierdem timpul” la ieşire de la bazin printre terenurile de sport şi să uităm de noi ore întregi uitându-ne de sportivi şi bucurându-ne de spectacolul pe care îl dădeau. Atleţi, înotători, săritori cu paraşuta sau de la trambulină, tenismeni şi gimnaşti şi, aproape deloc, fotbalişti. Nu erau fotbalişti în acea zonă şi nu le duceam lipsa. Îi vânam să-i vedem în acţiune pe cei  ce foloseau la antrenament treningul cu tricolor. Erau din lotul naţional sau olimpic, erau campionii, eroii noştri. Ce tari erau şi ce extraordinar ni se părea acest lucru. Cu nasurile băgate prin gard, ne imaginam cum e să fii cel mai bun din România sau din lume. Erau perfecţi, şi ne doream să fim acolo şi noi. Îmi dau seama acum că eram doar nişte pionieri îndoctrinaţi, pentru care mândria de a fi cei mai buni era o datorie de partid insuflată mârşav în minţile noastre naive. Acum performanţa este o afacere. Aşa ca statul şi administraţia investesc acolo unde sunt banii. Şi politicienii sunt interesaţi de sport, tot ca afacere. Fotbalul este regele, el livrează masele plătitoare şi tot el învârte cele mai multe milioane.  Facem un stadion naţional doar pentru Fotbal. Restul spaţiului din jur se va plia încet pe acest public superb, consumator de fotbal. Nevoia de bere şi mici în conflict cu acreditarea UEFA va pune presiune publică pe administraţie şi, dacă poporul cere, primarul concesionează. Dughenele actuale ce au luat din spaţiul verde vor fi upgradate pe măsură. Miile de maşini de lux ale celor care “ştiu” fotbal vor avea nevoie de parcare, ceva supraetajat şi cu acces direct către zona VIP. Dacă aveţi altă viziune sau doriţi să vedeţi ce cred alţii despre aceasta zonă urmăriţi adresa http://ukinromania.fco.gov.uk/ro/about-us/working-with-romania/architecture-competition-ro

Tags: , , ,

1 comentariu

Dati cu parerea

:

:


«
»