El este prezent peste tot in structura societatii romanesti. Il vezi in fiecare zi, il simti , dar ce este mai grav este ca are decizia si , de aceea, strica, distruge valori in care generatii intregi au investit. Tarlanul nu are respect pentru nimic, nu vede sensul conceptului de “bun comun” si ce inseamna valoare patrimoniala. Vrea sa lase urme in schimb, sa se vada ca a trecut el pe acolo. Nu are stiinta “de a face” dar nu are retineri in a da solutia bazandu-se pe reactia civica “las ca merge” sau“ bine ca s-a facut ceva”.

Ofensiva asfaltului in Bucuresti este mana cereasca pentru tarlani. Nu este vorba numai despre tarlanii ce fac asfaltul, dar si de cei ce se bucura prosteste la aparitia lui. Primit cu ovatii justificabile de locatarul de la bloc, asfaltul musca necrutator din caldaramul istoric al orasului. Fiecare piatra, “patrat”, pusa pe la sfarsitul secolului al XIX -lea a venit de departe si a trecut prin multe maini pana sa fie acolo in strada. 150 de ani a fost lustruita de vanzoleala orasului si repusa la loc cu grija de mai multe ori. Caldaramul de piatra se strica si trebuie refacut mai ales atunci cand se indoaie sub rotile basculantelor de mare tonaj ce duc “gunoiul patrimonial” la groapa de gunoi. Costa scump si este complicat de refacut. Ai nevoie de oameni de meserie si mai sunt doar cativa in viata. Este simplu sa torni cu masinaria; s-a stricat, mai treci odata. Piatra nu mai este dorita in oras la noi, tarlanul este convins ca frumosul inseamna ”piscotei” si asfalt. Alte orase europene, vechi si noi, vad in aceasta piatra o valoare, doar s-a muncit sute de ani la lustrul ei de acum. E frumoasa, e urbana, e cool. “Ce papagali sunt aia sa dea bani pe asa ceva?! Daca sunt prosti, n-au decat sa plateasca, noi oricum o aruncam, daca nu o ingropam sub asfalt” spuse tarlanul multumit de ultima lovitura data economiei globale. Faceti un test de imaginatie si incercati sa vizualizati B-dul Aviatorilor cu astfalt. V-ar placea ? (mic test pentru identificarea tarlanilor)