Parca ne-am trezit brusc dintr-un vis in care ne bucuram inca de soare, nisip si briza. 15 septembrie este un prag psihologic ce ne urmareste din copilarie… Am crezut ca odata cu trecerea timpului vom depasi mai usor traumatizantul moment al despartirii de dulcea vacanta. Vremea si orasul nu ne iarta insa. Nici nu ne-am terminat povestile din concediu ca am fost aruncati intre suvoaiele de apa, blocati in trafic. Suntem total nepregatiti. Cand incepe sa ploua, intreg orasul se transforma, devine altceva. Traficul este un calvar, iar alternativa de a merge pe jos sau cu bicicleta aproape ca nu exista. Sau exista pentru inconstienti, nebuni sau sinucigasi. Si totusi trebuie sa supravietuim, iar orasul are nevoie de solutii. Nu stiu cum fac altii, dar pe strazile lor nu gasesti imensele suvoaie de pe la noi. Probabil au sisteme de drenaj. Cat de complicat poate fi un astfel de sistem? Avand in vedere ca Bucurestiul avea asa ceva de cel putin o suta de ani si functiona pe strazile cu piatra cubica, oare acum de ce nu se mai poate? Am inteles: piatra cubica ati vandut-o, dar cu canalizarea ce-ati facut? Baietii destepti cu infrastructura ar trebui sa fie “refuzati de la plata” de gospodarul-dom’primar, oricare este dansul, la sector sau la capitala. Este un lucru simplu, banal si total neinteresant pentru vizionarii urbani, dar esential pentru functionarea orasului. Pe nimeni nu preocupa aceasta problema, si incet-incet ne vom ineca, in propria neputinta si prostie.