V-aduceţi aminte plăcuţele de când eram copii? Nu călcaţi pe iarbă! Şi acum e la fel. Şi mă-ntreb: de ce n-avem voie să stăm pe iarbă în parcuri? Plăcuţele înfipte cu răutate în iarba pe care o protejează ne ameninţă cu amenda, şi parcă-ţi vine să le crezi, şi-atunci nu rişti. Prin alte locuri, unde verdeaţa chiar e sfântă, poţi să faci picnic în parc pe iarbă, să joci badmington sau doar să te plimbi. De exemplu, la francezi, când iarba se degradează, parcela e înconjurată cu un gărduleţ, se pune anunţul “pelouse au repos”, timp în care gazonul este îngrijit, revigorat şi redat oamenilor, să calce pe el fără milă. In Anglia e şi mai frumos: scot parcela întreagă de gazon şi o înlocuiesc cu alta. În parcurile noastre, umbli mata disciplinat pe aleea de pietriş sau beton, că doar n-o să-i punem pe oamenii care schimbă o dată la trei zile florile colorate pe lângă palmierii din Piaţa Universităţii să îngrijească iarba din parcuri, care oricum nu-i aşa de vizibilă ca spaţiul din buricul Bucureştiului. E o idee revoluţionară? Ia gândiţi-vă, cum ar fi să putem să ne plimbăm desculţi în parc, pe oriunde vrem noi? Sau chiar încălcaţi… Poate ne-ar trebui nişte parcuri noi pentru aşa o idee nouă….